OTP Leasing a reușit să convingă Curtea de Apel București în dosarul privind anularea unei amenzi pe care Consiliul Concurenței a aplicat-o companiei în decembrie 2020, pe motiv că, alături Asociația Societăților Financiare din România – ALB și 15 companii membre ale acesteia, ar fi încălcat legislația în domeniul concurenței, prin "participarea la un schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial". Hotărârea instanței poate fi atacată cu recurs.
OTP Leasing Romania, parte a grupului financiar maghiar OTP, a închis anul 2019 cu un profit net de 3,63 milioane de lei (circa 776.000 euro), din care 3,5 milioane de lei vor avea ca destinație acoperirea pierderilor din anii precedenți. Pentru 2019, bugetul de venituri și cheltuieli al companiei prevedea un profit net de 445.000 euro.
OTP Leasing Romania, parte a grupului financiar maghiar OTP, vrea să semneze în acest an finanțări noi de 45 milioane de euro, cifra fiind peste nivelul estimat în 2018, de 37 milioane de euro. Rezultatul net pentru 2019 a fost previzionat la 445.000 euro.
Acționarii OTP Leasing România, OTP Bank România și Merkantil Bank Ungaria, au aprobat majorarea capitalului cu suma de 5,52 milioane lei. Majorarea de capital s-a efectuat prin aport suplimentar în numerar, vărsat integral în lei în contul principal al companiei deschis la OTP Bank România.
OTP Leasing Romania, parte a grupului financiar maghiar OTP, vrea să semneze în acest an finanțări noi de 37 milioane euro, sub nivelul estimat pe anul trecut, de 48,3 milioane euro.
Țiriac Leasing a contractat de la OTP Bank Romania un împrumut de 10 milioane de euro pe o perioadă de 7 ani, după ce în decembrie 2017 și-a dublat, la 20 de milioane de euro, linia de credit contractată anul trecut de la Raiffeisen Bank.
OTP Leasing Romania, parte a grupului financiar maghiar OTP, și-a propus în acest an acordare de finanțări noi în sumă de 48,3 milioane de euro și un rezultat negativ în scădere față de 2016, estimat la 180.000 euro, de la pierderi de 2,16 milioane de lei, conform cifrelor aprobate de acționari.
OTP Leasing Romania, companie de leasing a grupului financiar maghiar OTP, și-a majorat capitalul social cu 14 milioane de lei, la 23,04 milioane de lei, prin aportul în numerar al OTP Bank Romania – 8,4 milioane de lei și al Merkantil Bank ZRT (Ungaria) – 5,6 milioane de lei, conform datelor societății.